In MICRO POVESTI
Digital,Tree,For,Your,Design

Păi dacă s-ar fi adunat literele, nu ne-ar fi dat oare cu virgulă? Ba ne-ar fi dat că știu eu.

Și odată, pe când eram eu mai mic, mama mi-a zis că unu și cu unu fac doi. Mi-a pus ea acolo un măr și cu un alt măr și mi le-a așezat apoi pe amândouă în aceeași mână și mi-a zis clar că fac doi.

Nu știu cum e la voi în familie, dar în a mea ce zice mama e literă de lege. Deși am eu o idee a mea, că tot ea a făcut și litera și legea, că altfel n-avea cum.

Dacă s-ar fi oprit acolo n-ar fi fost nimic, dar apoi când a văzut că am învățat cu doi, mi-a pus trei mere, patru mere, cinci. Că așa e cu adulții, le dai un deget și ți le ia pe toate cinci. Iar eu m-am învățat minte și-am învățat și mai departe să număr că tot mama a zis că pentru mine învăț. Și eu o cred pe cuvânt și nu mai cercetez, că am cercetat o dată și a avut tot ea dreptate.

Dar eu mă întreb, de ce se adună, oare, numerele?

O fi pentru că ne trebuie ca să nu spunem că am fost la magazin și am cumpărat 1,2,3,4,5 bomboane, ci să spunem direct 5, și așa, se face și economie de cuvinte și economie de virgule.

O fi ca să nu le numărăm de două ori, că eu mereu când număr, uit la final câte au fost și le mai număr odată.

O fi că sunt și ele singure și le place să stea cu toatele, cum și mie îmi place mai mult să stau cu prietenii mei, decât separat de-o virgulă, singurel.

Oricum ar fi, eu am învățat să număr că nu mai scăpam de gura mamei și nici ea de a mea de fiecare dată când o rugam să-mi numere ea oile la culcare că eu mă-ncurcam mereu la 5.

Dar și oile astea, prea arată toate la fel, cum să nu te-ncurci cu ele!

0