Imaginea Copilăriei în Literatură

Copilăria este o parte a vieții  unui om, în care se petrec lucruri distractive, interesante și amuzante sau, uneori, triste.

Eu, Mara, știu despre copilăria mea că este tare captivantă, pentru că ea mă surprinde în fiecare zi:la școală, acasă, în excursii, la plimbare.

Din tot ce am citit până acum, legat de copilărie, mi-am dat seama că cel mai bine semăn cu Nadejda, personajul principal din opera ”Nesuferita doamnă Bebe”, scrisă de Agnes Desarthe. De unde vine asemănarea dintre mine și Nadejda? Păi, amândouă suntem poznașe, amuzante cu un comportament uneori ciudat și avem destule asemănări în modul de a ne exprima.

Uitându-mă la Nadejda, mă văd pe mine ca într-o oglindă:curajoasă, hotărâtă, insistentă și isteață.Citind cartea , am observat că eu mai am o asemănare cu Nadejda , însă de data aceasta este vorba despre un ”defect”:amândouă suntem, uneori prea VORBĂREȚE.

Literatura descrie copilăria în multe feluri.

Diverse tipuri de copii și copilării am găsit în cartea ”Charlie și fabrica de ciocolată”, scrisă de Roald Dahl. Bineînțeles că și aici am găsit prsonaje care îmi seamănă mai mult sau mai puțin. Să-l privim pe Charlie de exemplu. El este prsonajul principal al cărții și are o copilărie fericită, chiar dacă el și familia lui sunt foarte săraci. Ei trăiesc într-o atmosferă caldă, plină de iubire și înțelepciune, în ciuda lipsurilor materiale.

Micul Charlie a reușit să fie marele câștigător, dintre toate celelalte personaje, obținând în cele din urmă minunata fabrică de ciocolată a lui Willy Wonka. A făcut acest lucru datorită educației sale,a bunului simț și a faptului că era un copil simplu, inocent, modest, iubitor, bun, știind să se bucure cu adevărat de cele primite, chiar dacă bucuriile lui  nu păreau mare lucru pentru cilalți copii.

Charlie primea o singură ciocolată pe an, de ziua lui, și chiar și așa, era mereu dornic să o împartă cu familia lui.

Pentru titlul de ”noul deținător al fabricii de ciocolată” , Charlie nu a luptat singur.Alături de el au mai fost:Augustus, Violet, Veruca și Mike.

Acești patru copii întruchipează  suma defectelor pe care le putem găsi la un om:lăcomie, nerecunoștință, lipsă de modestie, egoism, proastă creștere, toți făcând parte din familii care încurajau aceste comportamente.

M-am regăsit și eu, parțial, în comportamentul lui Charlie. Consider că sunt un copil bun, recunoscător și politicos. Din păcate, mă regăsesc uneori și în descrierea celorlalți copii.Câteodată (nu foarte des) pot fi lacomă și un pic egoistă. Dar tocmai pentru că sunt un copil bun, încerc să mă corectez cu ajutorul oamenilor mai mari sau mai mici din jurul meu.

Copilăria poate fi trăită și ca o minunată aventură într-o carte de povești.Este cazul Alinei din ”Împărăția oglinzilor strâmbe” scrisă de Vitali Gubarev, o adevărată lecție despre cum să-ți recunoști defectele și să încerci să le corectezi.

Alina o fetiță drăgălașă și isteață, dar uneori cu un comportament nepotrivit ,reușește cumva să se corecteze și să devină un copil mai bun. Adoarme și se trezește în scena poveștii pe care o citea înainte să ațipească. ”Oglinda” ei este Anila, reflexia comportamentului ei.Când Alina ”s-a văzut dintr-o parte” a început să încerce să își corecteze defectele, trecănd în visul ei printr-o serie de întâmplări care i-au testat capacitatea de a fi o prietenă bună, curajoasă, hotărâtă, politicoasă și înțeleaptă. Când Alina s-a trezit din vis, Anila dispăruse, dar a apărut în locul ei noua fetiță- mult mai atentă la nevoiele celor din jur.

Cum am spus și în celelalte situații, și în acest caz mă identific pe alocuri cu Alina, personajul principal:sunt uneori arțăgoasă, un pic leneșă, însă sunt capabilă să mă autodepășesc și să combat aceste cusururi.

Copilăria poate fi și ciudată!Spre exemplu, copiii familiei Puhoi din volumele ”Familia Puhoi”(scrise de Colin Tompson) sunt un pic diferiți față de oamenii normali, ei fiind vrăjitori.Ce este de admirat la cei nouă ciudați(părinții și cei șapte copii) este faptul că, deși erau respinși de societate din cauza aspectului fizic, ei tot erau buni cu toată lumea(cu lumea care nu îi deranja).

Reușeau să își trăiască frumos viața de familie, în ciuda faptului în care arătau, și este important de menționat că nu trebuie să judecăm oamenii după cum arată.Trebuie să fim toleranți cu cei din jurul nostru, atât timp cât nu ne deranjează, și trebuie să acceptăm că pot arăta diferit, se pot îmbrăca diferit, pot mânca diferit sau pot avea păreri diferite.

”Ciudată” mă consider și eu uneori.Și nu doar eu, ci și colegii mei-gusturile mele alimentare sunt un pic diferite față de ale celorlalți, iar uneori mă comport ca un animal prădător(merg în patru labe, scot sunete foarte reușite specifice animalelor, mă prefac că vânez și imit, destul de bine, celelalte acțiuni ale lor-toate acestea în joacă, bineînțeles).

Și cum în această lume nu există doar lucruri frumoase, uneori copilăria poate fi și extrem de tristă. Este cazul ”Fetiței cu chibrituri”, poveste scrisă de Hans Cristian Andersen. Aici regăsim toate motivele nefericirii unui copil, alături de nepăsarea și răutatea oamenilor din jur.Copilăria fetiței fără nume-autorul nu i-a dat un nume, tocmai pentru a arăta că nu era importantă pentru cei din jur- este foarte grea.Toți cei din jurul ei, începând cu familia, ignorând-o complet și neglijând-o.

Ajunge să umble desculță prin ger, flămândă, încercând să câștige bani pentru tatăl ei, și sfârșește a muri de frig, înconjurată imaginar de toate lucrurile bune care i-au lipsit în timpul vieții:căldură, mâncare, jucării și iubire.Moare de Anul Nou, pe lângă ea trecând o mulțime de oameni  nepăsători și îndestulați, dar nu suficient de avuți încât să conștientizeze suferința ei.

Nu mă regăsesc, din fericire, în ”Fetița cu chibrituri”, dar m-aș asemăna cu ea dacă mi-ar lipsi toate cele necesare unei vieți demne.Toți copiii trebuie să aibă parte de grijă, iubire, atenție, haine, jucării și condiții bune pentru a învăța, și nu e doar datoria familiei să asigure o viață bună celor mici, ci și a întregii societăți.

Din toate aceste cărți citite, care au COPILĂRIA în centrul lor, am învățat să nu judec oamenii după aparențe, să îmi corectez comportamentul nepotrivit, să ajut oamenii la nevoie, să fiu tolerantă și să mă bucur de toate lucrurile și oamenii pe care îi am în jurul meu.

Sfârșit

Mara – Ioana Ghizdăvescu

Clasa a III-a B ”SbS”

Prof.înv.primar Constandache Ionica