Moș Crăciun

O magie zace-n mine

Încă din copilărie,

Și tot crește,

Și dospește,

Curând se îndeplinește.

Știu așa: A fost odată,

Pe când lumea era toată

Bună, caldă, zâmbitoare,

Într-un loc, în depărtare,

Un moș care s-a gândit

Că se vrea scris cu „M” mare,

Și așa s-a hotărât

 Să facă un lucru tare:

Să zboare peste hotare,

Să împartă bucurii, la mai mulți,

În special, copii.

Eu, eram copil mai mare,

Sunt și-acum, dar cred mai tare,

Că Moșul nu m-a uitat,

Anyway, vorbesc aiurea,

Să vă spun ce trebuie.

Am vorbit cu moșul ieri

Și mi-a zis că recunoaște

Că am fost copil cuminte

Și că merit un cadou.

Eu i-am zis cu rugăminte,

Că de vrea să-mi dea ceva,

Să îmi dea din tolba sa

Un lucru neașteptat.

El atunci a fost blamat,

-Cum? mi-a zis,

Nu ceri nimic?

Am zis:

-Nu, te las pe tine,

Că zici că mă știi mai bine.

El apoi a insistat:

-Vrei măcar să-mi dai indiciu?

-Nu, ăsta-i un capriciu,

Dacă vrei să îmi oferi,

dă-mi ce crezi,

Și uite-așa, că drept vă spun,

M-am trezit eu de Crăciun,

Și m-am dus să-mi fac cafeaua,

Una lungă și cu lapte.

Am trecut pe lângă brad,

M-am împiedicat de prag.

Am dat cu degetul mic,

De-un picior de canapea.

Mamă, sfinții i-am chemat,

Și i-am tot asigurat

De mâncare-n frigider,

Ca să fie. Ce să-mi cer?

Că era cu noaptea-n cap,

Am dat cu pumnu-n dulap

M-am calmat imediat.

Toți se agitau prin casă,

-Mama, a urlat ăl’  mare,

Ăsta e cadoul tău!

 Vai, ce fericită-am fost,

Era mic, dar greu, frumos,

În hârtie cu sclipici,

O desfăceam cam cu frici.

Când de colo, râsete,

Nu oricum…în hohote…

– Ai primit în dar o brânză!

Ce să zic, n-a fost frumos,

Dar măcar a fost gustos.

Și așa am pățit eu,

Clar că îmi păstrez magia,

Asta-i toată bucuria,

Doar că anul viitor

Am să-i cer un lucru clar,

Poate…nealimentar.