Erau mulți, erau mici, locuiau în aceeași țară și vorbeau aceeași limbă…
– 1,2,3,4,5….Câți om fi până la urmă?
– Oricum, o sumedenie.
– Mama mi-a zis mie că suntem destui!
– Și a mea a trăncănit la un moment dat ceva de genul…
– Nu vă mai zic ce-a zis a mea…
– Eu o să mai am un frățior..
– Iar eu o surioară.
– Deci vom fi câți suntem acum, plus doi!
– Și ne mai numărăm?
– Eu zic să nu, oricum ajungem la un număr prea mare ca să îl putem pronunța…
– Eu zic așa, câte stele sunt, atâția copii în Țara Asta!
– Nu-i rău, atunci să numărăm stelele!
– Hihiiiii, și crezi că le poți număra așa ușor ?
– Păi, ne împărțim! Tu le numeri până la aia mică din dreptul lui David, tu le numeri de la cea din dreptul lui David până la cea strălucitoare din dreptul lui Tudor, tu le socotești pe alea care sunt în formă de hipopotam, Maria le adună pe alea mici, mici care par să se unească acolo cu bradul ăla mare din pădurea unde-am făcut iarna trecută omul de zăpadă…
– Dar ăla nu-i un avion ?
– Se mișcă, ai dreptate, nu-i bine! De la capăt, deci, David le numără pe cele din partea Mariei, Daria se concentrează pe alea strălucitoare în formă de căruță…
– Hei, nu ar fi mai bine să aproximăm câți suntem?
– Să aproximăm, zici?
– Da, adică, uite, mama când vine de la cumpărături se oprește în dreptul ușii, tata o pupă pe frunte și apoi o întreabă cât a cheltuit, iar ea privește un pic cerul prin tavan, tace câteva secunde și zice: „Aproximativ 700 de lei”…Mă gândesc că știe ea ceva, că are mai mulți ani și decât mine și decât fratele meu…
– Ar putea funcționa, să aproximăm atunci!
– Eu aproximez că suntem 10!
– 10? 10 suntem numai aici…
– Păi, și noi ce numărăm acum ?
– Îi numărăm pe toți!
– ..atunci….764!
– Nuuu, sigur sunt mai mulți!
– Tatăl meu are un dispozitiv care îi răspunde la întrebări, dar cine știe să citească?
– Eu am ajuns la litera D!
– Eu la G!
– Eu știu să leg cuvintele!
– Să căutăm atunci!
– Dar nu am dispozitivul, e la tata…
– Nu, eu zic să venim mâine pregătiți!
– Da, mai bine… dar mâine nu mai e Ziua Copilului, e numai azi Ziua Copilului …
– Știu eu, cobor eu după dispozitiv! Ține tu te rog vârful de la Lună, că nu pot să scot piciorul!
– Dar nu întârzii!
– Nu, numai cât mă duc și mă întorc!
– Până atunci să privim cât de frumos este cerul de Ziua Noastră!
– Și ce senină este Luna
– Credeți că acela este un Satelit ?
– Posibil, oamenii trimit tot feluri de chestii în spațiu…
– M-am întooooors! Tata nu a vrut să îmi dea dispozitivul pe Lună pentru că a zis că aici nu are semnal la internet, dar m-a asigurat că există în România 4,138 de milioane de copii.
– Acum că am elucidat misterul, începem la 3 ?
– 1,2,3 :
– La multi ani, milioanelor de copii din Țara Asta!!!
©2020 POVESTILE TALE - All Rights Reserved - Powered by 
