Omul din zapada

Era cândva, că dacă nu era nu mai stăteam eu acuma să vă zic…Din start, mie nu îmi plac invențiile și poveștile care nu sunt adevărate, așa că așezați-vă oleacă și-ascultați…

Zăpada se cernea, cum spun marii scriitori, și aia mare cred că rămânea pe sus, iar pe pământ cădea doar aia mică, a fost nevoie de multe zile să se așeze multă zăpadă prin grădină să putem și noi să ne jucăm de-a binelea..Ce să faci? Fluturi, sanie și multe nasuri înghețate că nu eram echipați chiar bine, eram așa, mai săraci, să zicem, dar nu săraci că nu aveam ce mânca, ci săraci că nu aveam bani de dat pe haine din astea groase..Dar oricum nu simțeam atunci frigul, numai când ajungeam acasă și puneam picioarele pe sobă, efectiv nu simteam cum ardea soba de ce picioare degerate aveam…adormeam uneori cu picioarele lipite de sobă și când ne trezeam, ne frigea de ziceai că le-ai bâgat în ceaunul cu lapte cu mămăligă al mamei, că doar v-am zis eu că nu eram săraci, mâncare aveam de ne turnam și-n cap că aveam și vacă…și oricum făceam pui mereu, mereu.. O auzeam pe mama: „Fac un puișor de mămăligă”, veselie, că mama ne iubea și niciodată nu ne dădea să mâncăm puișorul gol, ne băga ba un lapte cum am zis, ba un cartof sau un ou, ba chiar de Paști tăia și cocoșul.

Anyway, am făcut și un om de zăpadă până să intrăm în casă la căldură că nu ne era încă fața blocată de ger, și am rostogolit noi zăpada, și am rostogolit-o, și am adus și-un morcov de la o vecină, că pe noi nu ne lăsa mama, și cărbuni de la alt băiat, de-a lui Calu, dacă-l știți, de i-am pus în loc de nasturi…iar  pe cap, fiindcă-mi era rușine că eu n-am adus nimic, i-am pus strachina lui Vasilică, Vasilică era un cățel, dar vai de el de slab, îl țineam legat la leasă, mulți nu știu ce-i aia..

Să revin la poveste, după ce l-am terminat, pe Omul de Zăpadă mă refer, ne-am dus toți pe la casele noastre că se înoptase, fericită că am reușit să-l facem pe Omul de Zăpadă așa frumos, mă mai uitam pe geam la el, că geamul mititel din cămara părinților dădea chiar în strada aia..și ce credeți c-am văzut? Mergea…omul de zăpadă mergea ca toți merșii! Deci am zis că-nebunesc, am ieșit afară, am strigat la toți, dar cred că ei dormeau, n-a ieșit nimeni, dac-ar fi fost pe-atunci telefoane, păi n-aș fi filmat eu și m-aș fi făcut crezută? Dar pe-o parte mai bine că nu erau, că imediat cum am ajuns la el, el s-a uitat la mine, eu la el, el la mine, avea ochi! Deci jur..Doi ochi mari și-albaștri..N-am crezut..Și l-am întrebat :

– Pot să te-ating ?

– Da, ba chiar ar fi bine să mă și scuturi oleacă, am înghețat!

Și l-am scuturat și ce să văd, era frate-miu, Ionică, noi am uitat că zăpada nu stătea lipită deloc, că era moale, și ca să ne iasă forma, l-am pus pe el să stea ca de model, l-am acoperit și l-am acoperit așa de bine, că acolo a rămas…

Băi dar și mama asta, n-a observat ea că ăsta n-a venit la masă, dar săraca, avea o vorbă: Unde mănâncă unul, mănâncă doi”, probabil că ce s-o fi gândit ea, că vorbea mergea destul de bine și invers.

Și uite-așa lui săracul Ionică și azi îi spun: „Băăăăi, ai avut noroc de mine, că te mai găseam la primăvară”, că adevărul e că pe atunci iarna era iarnă, nu ca acuma…

Și-a doua zi, era Crăciunul, nu mai știu exact ce ne-a adus Mosul, dar era sigur Crăciunul că mirosea a portocale în casă când am intrat și l-am pus pe Ionică lângă sobă…