– Ah, ce-as vrea să ies pe aici.
– Împinge-te ! Mai tare!
– Nu încap!
– Stai că te-nping eu!
– Aaah…
„Pleosc” se aude de-odată.. Pic reușise să iasă din norul dens de gri închis încărcat cu picături de apă condensate. Visase la acest moment încă de când era un abur…
– Cu bine, îi spuse Poc cu bucurie, și apoi se întoarse tristă la celelalte picături de apă din nor…
Pic, de fel era tare isteață…ea fusese cea care le anima pe celalate prietene, ea inventa fel și fel de jocuri și povești…
– Caaaaaad, exclama fericită Pic, sorbind fiecare strat din atmosferă în drumul ei către pământ. Simțea adierea vântului, buzele îi tremurau fără să știe dacă este de la emoție…sau de la viteză… de simțit le simțea oricum pe amandouă…mirosul de praf, însă, o făcu să își piardă entuziasmul mai repede decât ar fi dorit…
– Vaaai, își zise ea, așezându-se pe o frunză, totul e distrus…ce pământ uscat…unde sunt recoltele? Totul este atât de…
– Trist? Se aude deodată Floarea-Soarelui…anul acesta a fost un an foarte greu…mă mir că tu ai ajuns pe-aici…
– Ce pot face ca să vă ajut?
– Ești prea mică..prea singură…privește în jur…hectare întregi, nu ai putere să mă ridici nici doar pe mine, dară-mi-te să mai salvezi întreg ținutul…dar recunosc, atingerea ta pe frunza mea mi-a hrănit nițel sufletul.
Două secunde i-au trebuit lui Pic să pună cap la cap planul strategic de rezolvare al situației.
– Am nevoie să mă evapor! Acum!
– Dar abia ai ajuns aici, îî spuse Floarea-Soarelui.
– Dacă intru acum la rădăcinile voastre singură, așa cum ai spus-o chiar tu, nu pot salva nimic, însă dacă reușesc să ajung la prietenele mele care sunt blocate în nor, aș putea să găsesc o soluție pentru a ieși cu ele de acolo, și astfel împreună, vă putem salva.
Floarea Soarelui nu era convinsă de ce îndrugă Pic pe-acolo, dar văzând-o atât de pornită, nu a vrut să o dezamăgească, astfel că ii spune „Bine!”.
La scurt timp, Pic începu să se evapore, ridicându-se ușor spre cer…era acum mai ușoară și fără putere prea multă, însă chiar și așa, s-a străduit din răsputeri să se întoarcă la norul unde încă erau blocate prietenele ei…
– Pic, te-ai întors, i-a spus Poc fericită.
– Da! N-o să vă vină să credeți ce este jos…dezastru! Totul este distrus și uscat!
– Dar, Pic, îi răspunde o altă picătură de ploaie, știi cât de mult ne dorim și noi să ieșim de aici, dar nu putem!
– Nu se poate să nu putem.. Ascultați-mă, când am ieșit din nor, voi m-ați împins și am reușit!
– Daaaa!
– Vom pune picăturile mai mici în primul rând, apoi, pe cele un pic mai mari, apoi pe cele și mai mari..
– E greu, a zis o picătură mai pesimistă.
– E simplu, a răspuns Pic! Important este să devenim împreună atât de grele, încât să reușim să ieșim din norul ăsta și să cădem liber pe pământ! Fetelor, călătoria este atât de frumoasă, încât vă garantez că va merita fiecare efort!
– Nu avem nimic de pierdut, le-a încurajat si Poc pe domnișoarele mai neîncrezătoare…Decât să stăm aici plouate, mai bine haideți să plouăm!
Imediat, fetele au început organizarea. Așa cum au stabilit, așezarea s-a făcut fără prea multă zarvă.
– Heei!
– Hooop
– Iiiiii
– Pleosc!
Picăturile au început să danseze în aerul cald, învârtindu-se când și când într-o horă…Un miros frumos se împrăștia……privind acest spectacol, Floarea Soarelui își șopti încântată:
– Fata asta va ajunge departe!
Pic îi făcu cu mâna Florii Soarelui îmbrățișând-o.
– Cuiva îi este sete? a întrebat
Râsetele lor răsunau a ploaie sănătoasă…le puteai auzi de peste tot…
©2020 POVESTILE TALE - All Rights Reserved - Powered by 
