Era frig… și afară, dar mai ales în casă… focul stătea să se stingă și părinții lui Ionică nu mai aveau lemne … Unde să te duci? Ce să faci ?
– Mami, nu pot să-mi fac tema, am mâinile înghețate!
– Dă-i-le mamei să le încălzesc.
Mama luă mânuțele reci ale copilului și le băgă în ale ei, frecând energic. Fața ei schițase un zâmbet, numai Ionică, însă cunoscu chinul ei de a zâmbi.
– Mă duc la Maria, ea mă poate ajuta să trimit tema doamnei învățătoare…
– Îmbracă-te bine, puiule, și să nu întârzii la masă, îi zise mama
Copilul își luă bicicleta și porni spre colega sa, Maria, care îi putea poza tema băiatului pentru a o trimite doamnei…
– Mariiiia! Mariiiia!
– Daaaaa! Ionică, bună! Spuse fata
– Bună, te rog să mă ajuți din nou cu tema, am făcut-o, însă nu am cum să o trimit..
– Desigur, haide, intră…
Perdelele erau albe și lungi până în parchet… pe jos, îți venea o căldură plăcută la picioare și asta făcea ca Ionică să meargă tiptil-tiptil, de frica de a nu dispărea această senzație de cald pe care nu o mai simțise până atunci, în hol emana un parfum floral de la vaze mari de sticlă pline cu flori colorate, camera fetei era în alb și roz, cu un mobilier masiv și lucios, mai văzuse el într-un film la televizor așa ceva, dar nu credea că se fac și în realitate…..pe birou, a zărit un dispozitiv dreptunghiular, de culoare aurie, cu multe taste, l-a dus cu gândul la telefonul tatălui său pentru că acela mai avea litere și numere pe el, nu a îndrăznit să întrebe ce este.. Fetița luă tema lui Ionică și o băgă într-un soi de dulap alb, și ăla cu butoate și o lumină care se plimba pe dedesuptul caietului deschis la pagina unde își rezolvase el problemele la matematică… îi fusese rușine și de data aceasta să întrebe ce este acela… a tăcut, a mulțumit, și a dat să plece…
– Rămâi la masă!
– Nuuu, mă așteaptă mama.
– Bine, dacă îi așa, măcar un ceai.
– Da, un ceai, da. E tare frig.
– E frig afară? întreabă fata.
– Brrr, frig tare!
– Cum merge școala?
– Hm…nu prea știu, mai bine te întreb eu pe tine…
– Sper ca oamenii foarte deștepți din țara aceasta să rezolve problema și să putem merge la școală din nou…
– Vai, cât mi-aș dori, adăugase băiatul trist.
Maria își ceru atunci scuze, și fugise în camera mamei sale…
– Așteaptă-mă puțin, zise ea.
– Desigur…
Și băiatul se duse imediat înapoi cu picioarele pe podea pentru a mai simți căldura aia…
Maria se întoarse de la mama gâfâind…
– Scuză-mă că ai așteptat, nu găseam asta! Și îi intinse băiatului o tabletă.
– Dar, Maria eu…
– Nu accept un refuz, te rog, ți-o împrumut până reîncep școlile, eu am laptop și tableta o foloseam să mă joc, însă tu ai mai mare nevoie de ea!
Cu lacrimi în ochi, de fericire, copilul o apucă bine și o puse la piept alături de caiet.
– Îți mulțumesc! Nu pot exprima mai mult, deși aș vrea!
– Nu trebuie, vreau doar să îmi promiți că vei fi la fel de dedicat învățăturii.
– Voi avea grijă de ea…
– Ne vedem mâine la școala online, Ionică!
– Abia aștept să vă văd pe toți, spuse copilul entuziasmat și plecă.
În noaptea aceea, nici nu a putut dormi Ionică de emoție, parcă visase că nu merge linkul de intalnire, și nu-i făcuse setarea corect la microfon… s-a trezit dis de dimineață, și-a luat tricoul verde personalizat al școlii pe care îl păstra curat în șifonier și a deschis bucuros platforma, a accesat linkul și puuuuf:
– Bună ziua, tuturor, a spus doamna învățătoare cu vocea caldă.
Toți copiii în cor au răspuns.
– Astăzi am observat cu uimire că suntem toți online..
Ionică făcuse ochii mari, avea o rușine, un sentiment de vinovăție care îl muțise!
– Voiam, Ionică, spuse doamna în continuare, să te felicit pentru temele impecabile pe care mi le-ai trimis, puncajul tău a fost maxim la fiecare dintre ele, le vei găsi atașate contului tău cu tot cu notă, ești un elev model și vă rog pe fiecare dintre voi, dragi copii, să citiți tema lui la lecția de Dezvoltare Personală, Ionică a făcut un eseu impecabil despre cum o colegă l-a ajutat să strige din nou „prezent” la ore.
Rușinat și fericit, copilul a mulțumit doamnei pentru laude.
– Le meriți, Ionică, și acum, deschideți caietele la pagina 34!
©2020 POVESTILE TALE - All Rights Reserved - Powered by 
