Polul Nord

Polul Nord, Laponia, str. Atelierului, nr. 1

002498

mosul@craciun.com

Decembrie 2022

Dragii Moșului,

Încă nu am aflat cum e vremea pe la voi prin țară, în ultimii ani aterizarea nu a fost prea lină. Poate că anul acesta o să am mai mult noroc și îmi va așterne zâna Iarnă niscaiva zăpadă, să nu mă mai doară spatele și nici renii să nu-și mai julească ale lor copite.

Vă scriu aceste rânduri de la masa mea de scris scrisori de lângă șemineu, iar doamna Crăciun se uită la mine pe deasupra ochelarilor  de parcă ar aștepta să vă salut și din partea ei, așa că vă salut și din partea ei. Vă mai roagă mult să nu îmi mai lăsați fursecuri la brad că nu stau prea bine cu colesterolul.

Oricum, nu de asta v-am scris, v-am scris pentru că mai sunt doar câteva zile până la Crăciun, când e și ziua mea, iar eu sunt în febra pregătirilor…și mai e cineva în febră, dar nu a pregătirilor…  Trebuie să știți că 324 din cei 325 de elfi mi s-au îmbolnăvit de răceală, iar acum toată Laponia e un strănut.

Vă asigur că atât eu, cât și doamna Crăciun și elful care e încă sănătos, ne străduim din răsputeri să ducem la îndeplinire toate listele voastre de dorințe.

V-am zis vreodată cum am ajuns eu să fiu Moș Crăciun? Apăi, Crăciun m-a chemat dintotdeauna, căci acesta a fost numele tatălui meu și a tatălui lui și a tatălui tatălui lui, numai că acum câteva sute de ani, eu nu știu exact câte, că doamna Crăciun ține calendarele și datele exacte, o magie avea să mi se întâmple chiar mie. Eram un om simplu, mai slăbuț puțin decât acum și poate puțintel mai trist. Într-o seară, cam pe amurgite, așa, pe 25 Decembrie, un nor înghețat adus de un vânt rece de-ți îngheța și inima și dinții, s-a oprit pe veranda mea. Eu m-am supărat nițel, că abia ce o aranjasem, apoi am fost curios și am luat lopata în mâna dreaptă și ținând-o în fața mea în loc de apărătoare, m-am apropiat puțin câte puțin. Mirarea mea cea mai mare a fost când am văzut că pe nor stătea așezat un spiriduș ca toți spiridușii, iar spiridușul ăsta, m-a privit cu ochii umeziți și triști și mi-a zis:

– Știu că astăzi este ziua ta, dar am venit pentru că un copil are mare nevoie de tine.

– Cum? Am întrebat mirat, căci eu nu aveam copii cu doamna Crăciun, dar tare îi iubeam.

– Iaca, a continuat spiridușul, el este singur pe pământ și azi a ținut crenguța de brad în mâna dreaptă, pe stânga a dus-o la inimă și și-a dorit dorința.

– Ce dorință?

– Și-a dorit să primească în dar un săculeț roșu în care să-și pună cele necesare de școală.

Ei, dragii mei, eu aveam ceva îndeletnicire la cusut, că de meserie eram croitor și tâmplar, iar să aduc fericire pe chipul copiilor mi-a plăcut dintotdeauna, așa că am alergat, atât cât am putut cu bătrânețea mea de atunci,  la trusa de cusut, am suflat-o tare de praf, am strănutat de câteva ori continuu; ața-n ac a băgat-o spiridușul că nu vedeam nici atunci prea bine.

Ei și tot cosând eu acolo, cum coseam, mi-a ieșit un sac prea mare, iar spiridușul mi-a spus că îi va fi imposibil copilului să-l care în spate, așa că m-am apucat să fac altul mai mic.

– Pe cel mare ai să-l păstrezi tu, mi-a zis spiridușul privindu-mă cu oarecare ochi șugubeți…

– Păi, am încercat eu să zic.

– Să i-l duci acum pe cel mic băiatului!

Zis și făcut că nu-i de glumă cu spiridușii ăștia. Am pus în săculeț și căluțul de lemn făurit chiar de bunicul meu pe când eram și eu un copilaș, că nu mă mai jucam cu el și aveam să știu sigur că se va bucura copilul dacă îl va primi.

Și uite-așa, am pornit eu la drum prin nămeți!

Când am ajuns în fața căsuței, ușa era încuiată iar geamurile erau atât de mici că nu îți încăpeau nici ochii, darămite să intre tot capul, așa că n-am avut de ales decât să intru pe hornul casei. Când am intrat, copilul dormea dus pe pătuțul mic din lemne de stejar, ținând strâns în mânuțe o batistă albă cusută la margini cu floricele roșii. Fără să-l trezesc, am pus săculețul lângă crenguța de brad împodobită cu ață albă și verde, l-am învelit puțin și am plecat.

În afara casei, m-am împiedicat de spiriduș și el de mine, făcându-ne amândoi una cu pământul.

– Gata, moșule? M-a întrebat.

– Gata, am zis scuturându-mi haina de care era lipită zăpada proaspătă.

– Și acum?

– Acum mă duc înapoi la doamna Crăciun, că a pus de mămăligă.

– Nu, a țipat el hotărât, mai sunt și alți copii care te așteaptă.

– Pe mine?

– Da, pentru că doar tu ai primit magia Crăciunului! Ia caută în sacul mare pe care l-ai cusut cu măna ta.

Atunci am văzut eu că sacul nu mai avea fund de cât de doldora de jucării era și de dulciuri și de ce mai era în el, că nici nu mai țin minte.

Ei, și dragii moșului, ajutat puțin de puterea spiridușească, puțin de zâna Iarnă care-mi alunga nămeții din față să pot merge și puțin mai mult de bătrânul meu prieten, Enică, pe care voi îl știți de Ene, am reușit în noaptea aia să golesc sacul și-am dus toate darurile la toți copiii din ținut.

Ce vreau eu să știți este că magia a apărut deodată, de unde nici nu mă așteptam, să fi fost ața mea fermecată, să fi fost crenguța băiatului sau simpla dorință arzătoare pe care a avut-o, clar este că voi, copii, sunteți singurii care pot ține magia aprinsă.

Am să ajung la fiecare dintre voi și anul acesta, iar celor care nu au fost cuminți, că eu știu exact care și cum sunteți, să știți că încă mai e timp.

Fiți buni, fiți înțelepți, puneți de învățați că tare o să vă ajute în viață și aveți grijă să luați decizii bune!

Acum mă duc să trebăluiesc prin atelier.

Cu prietenie,

Moșul Crăciun.

P.S : Doamna Crăciun insistă să vă rog să nu mă mai serviți cu fursecuri, știe că sunt pofticios și nu rezist.