Povestea de culcare

Ce-ai spune dacă te-aș lua cu mine în una din aventurile în care merg în fiecare seară ?

După ce depășesc momentul de “ nu vreau încă să dorm”, mi se pun în față motive care sunt prea multe și prea puțin importante să le iau în calcul, apoi mama îmi promite povestea de culcare în fața căreia mă moleșesc imediat.

Primul lucru pe care îl fac este să îmi așez foarte bine perna. Mai întâi o sucesc pe față, apoi pe dos, alegând tot timpul partea care mă face mai confortabil, apoi o iau pe mama în brațe și îi spun “noapte bună”, căci nu știu niciodată când mă fură somnul și nu vreau să rămână nespus.

Următorul pas este să mă ridic din pat pentru a alege cartea de citit, un moment foarte important.

Privesc cu atenție si aleg mereu cealaltă carte decât cea pe care o alege fratele meu, pentru că suntem diferiți și fiecare are cărțile lui preferate. În seara aceasta, însă, este rândul meu să aleg, fiindcă el a ales cealaltă seară și cealaltă și dacă stau bine să mă gândesc și cealaltă.

Îi înmânez mamei cartea alături de fruntea de pupat și încă o îmbrățișare și un “Noapte bună, mamă! Te iubesc”, să fie acolo, că un „Noapte bună” în plus, nu strică niciodată.

Mama se ghemuiește și ea lângă noi, face ochii mici, mici, își pregătește vocea și momentul magic începe.

Nu toate poveștile încep cu „A fost odată”, dar ea începe mereu cu  „Acum ciuliți urechile și deschideți mințile”, de parcă urechile ar fi niște porți mari dincolo de care aleargă melcii cu aripi albastre și păsările curcubeu beau apă portocalie din mări.

Din nou caut poziția perfectă de somn, apoi îmi amintesc imediat că nu trebuie să adorm, ca să ascult povestea până la sfârșit. Mama citește ceva interesant și numaidecât fratele meu se ridică să vadă ilustrația, mă ridic și eu și mă uit pentru că mama l-a lăsat pe el, deci mă lasă și pe mine.

Apoi punem iar capul pe pernă, fratele meu se ghemuiește în mine, eu în el.

Ultimele fraze din poveste nu le mai aud de „dă-te mai încolo” ale lui Tudor care e mai mic și mereu are el ceva de comentat. Mama reia pagina, de data asta mă așez mai bine și ciulesc urechile…

N-am înțeles niciodată cum de vocea mamei ne poate adormi atât de repede, sau poate e povestea spusă, sau poate pur și simplu ne fură somnul de la toată alergătura de peste zi, că nu știu ce credeți voi, dar eu vă spun că nu-i deloc ușor să fii copil ziua, noaptea, în schimb, mă pot duce unde vreau, să fac ce vreau. Mama spune că se numesc vise, eu sunt sigur că ele sunt aventuri.